Odată cu venirea lui octombrie mi-a venit și mie inspirația. Nu am mai scris de ceva timp pe blog și chiar mi-a lipsit. Am incercat să mai caut idei pentru a mai realiza articole dar nu imi venea nimic bun în minte. În acest articol, care nu va fi prea lung, vreau să vă vorbesc puțin despre ce simt eu față de acest anotimp.
O carte bună, care pentru mine momentan e Vocea lui Archer. Geamul deschis și sunetul frunzelor uscate care aterizează pe asfaltul negru din fata casei. O lumânare parfumată cu miros de scorțișoară. O cană de ciocolată caldă cu bezele și o patură groasă și pufoasă. Așa arată pentru mine orice seară perfectă. Ca o completare vine perioada mea preferată din an. Toamna.
Pentru mine toamna înseamnă frumusețe și schimbare. Schimbarea ne sperie, însă uneori aduce mai multă frumusețe decât lucrurile cu care suntem deja obișnuiți. Cel mai frumos exemplu de dat ar fi copacii. Primăvara îi îmbraca cu cele mai frumoase nuanțe de verde și îi pregătește pentru vară. Vara le oferă posibilitatea de a defila în perioada sezonului ei. Apoi vine toamna și își face de cap, oferindu-le imbracaminte nouă. Îmbracaminte care e formată din culorile specifice toamnei. Zeci de nuanțe ruginii. Sute de nuanțe calde. Chiar dacă e pe o perioadă mai scurtă de timp, ei defilează cu mult mai multă mandrie acoperiți de veșmintele toamnei, față de cele oferite de primavară. Lor le place schimbarea și pare că trăiesc pentru acest sezon. Deci noi de ce nu am accepta schimbarea în viața noastră?
Anotimpul meu preferat? Toamna! De ce toamna? Ei bine, toamna pentru mine nu înseamna numai ploi, vreme urâtă și tristețe. Dacă știi să o privești îți poate arăta mai multă frumusețe decât poți vedea la toate celelalte trei anotimpuri. Dacă privești cu atenție, copacii parcă se sacrifică pentru ochii nostri. Pentru ca noi să ne bucuram ochii cu frunzele lor multicolore. Apoi trebuie să stea câteva luni intregi având crengile goale și asta nu pare să îi deranjeze. Toamna acoperă cerul cu norișori cenușii care trimit pe pământ picături de fericire și melancolie. Nu stiu ce sentimente le trezește ploaia oamenilor, dar mie îmi place să o ascult. Iar când o ascult îmi dă impresia că ar vorbi cu cei singuri, că plange alaturi de ei.
Cam atăt pentru azi. V-am prevenit că nu va fi un articol foarte lung, poate și puțin neinteresant, însă voiam să împărtășesc cu voi aceste ganduri. Până data viitoare vă doresc lecturi cât mai plăcute și să aveți grijă de sufletele voastre. Vă îmbrățișez!
Iuliana Cluci 